Aragaz Star-Light FCF50WI cu aprindere electrica

Aragazul Star-Light FCF50WI este genul de aparat electrocasnic care isi poate face loc fara probleme atat in bucatariile modest utilate, cat si in cadrul celor moderne. Etichetat la un pret mai mult decat accesibil, acesta poate reprezenta in acelasi timp si o idee buna de cadou pentru proaspetii casatoriti, care vor avea nevoie de multe lucruri in momentul cand se vor muta in propriul apartament. Star-Light FCF50WI ajuta la gatirea tuturor alimentelor (produselor) din frigider (sau din afara lui), fiind capabil sa prajeasca, sa coaca si sa fiarba in conditii optime. Un prieten de incredere, asadar, indiferent de imprejurari!

Spre deosebire de aragazurile scumpe de pe piata, destinate altor categorii de consumatori, instalarea acestui model in bucatarie are loc in doi timpi si trei miscari. Faptul ca avem de a face cu un model obisnuit de aragaz ne scuteste in acelasi timp de alte cheltuieli, cum ar fi mobila de bucatarie la comanda (vezi cazul aragazurilor incorporabile). Tineti cont de dimensiunile sale (89 x 50 x 55 cm) atunci cand il achizitionati si fiti siguri ca se incadreaza in spatiul ramas disponibil in bucatarie.

Din punct de vedere al design-ului, Star-Light FCF50WI nu prezinta prea multe caracteristici cu ajutorul carora sa iasa in evidenta. Este un model banal, am putea spune, fiind vopsit in alb si negru. Geamul transparent al cuptorului, construit din sticla, ne va permite sa vedem stadiul de coacere al preparatelor.

Aragazul a fost prevazut, printre altele, si cu un capac metalic functional. Pentru a-l feri de praf si de alte impuritati, capacul se va trage peste aragaz cand nu este deschis, urmand ca in timpul functionarii sa protejeze peretele din spatele sau de eventualii stropi de ulei (sau orice altceva) ce pot sari din tigaie.

Cuptorul are o capacitate totala de 54 litri, plita fiind dotata cu 4 arzatoare: mare (1), mic (1) si normal (2). E bine de stiut, de asemenea, ca aragazul recenzat dispune si de aprindere electrica. Optiune valabila atat pentru cuptor, cat si pentru plita. Un aspect important, in conditiile in care nu putine vor fi situatiile in care utilizatorul nu are la indemana o bricheta sau un chibrit.

Siguranta locuintei dumneavoastra nu este pusa in pericol in timpul folosirii aragazului Star-Light FCF50WI datorita sistemului special creat in scopul evitarii incendiilor. Ce presupune acesta, mai exact? Aragazul se opreste in mod automat, in speta alimentarea cu gaz nu mai are loc in momentul cand oala cu ciorba asezata pe arzator, spre exemplu, da pe dinafara si stinge focul.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

inTesTe.ro
Logo