Editor choice

Review Tableta Nexus 9

User Rating: Be the first one!

Nexus 9 este o tableta produsa de google in parteneriat cu HTC, doua branduri de top care inlatura, cred, orice indoiala privitoare la performantele sau calitatea tabletei.
Despre Nexus 9 s-a scris si inca se va scrie foarte mult, fiind considerata de multa lume chiar cea mai puternica tableta de pe piata la ora actuala considerand performantele sale.
O sa incerc sa fac si eu o scurta descriere obiectiva a tabletei atat din punct de vedere tehnic, al performantelor cat si vizual.

Review Tableta Nexus 9

Voi incepe prin a spune ca Nexus 9 se asemeana destul de bine ca si design cu Ipad-ul, acesta fiind probabil o sursa de inspiratie pentru inginerii de design Google si HTC.
Rama ce inconjoara display-ul este usor mai groasa in partea superioara si inferioara a tabletei fiind asezata vertical.
Tableta este disponibila in variante de culoare negru, alb si bej deschis, cea din urma fiind si cea mai eleganta dupa parerea mea.
Materialele de constructie ale tabletei sunt de cea mai buna calitate, spatele fiind realizat din plastic rezistent cu o aderenta destul de mare. Partea frontala expune display-ul protejat cu sticla Corning Gorilla Glass 3, cea mai buna tehnologie de protectie a display-ului.
Lateralul este drept, cu finisaje foarte fin realizate din aluminiu, aducand un plus atat designului cat si rezistentei. Pe partile laterale veti gasi butoanele, portul mini USB si mufa jack pentru casti.
Amplasamentul camerei este si el foarte asemanator cu cel al Ipad-ului, camera principala fiind situata in coltul din stanga sus, in timp ce camera frontala este situata central.
Boxele sunt doua la numar, asezate frontal, insa foarte putin vizibile, constructorii reusind sa le ascunda destul de bine pentru a nu afecta aspectul tabletei. Chiar si asa ele ofera performante deosebite despre care voi vorbi insa mai tarziu.

Dimensiunile tabletei sunt si ele perfecte din punctul meu de vedere, aceasta fiind nici prea mare nici prea mica. Display-ul de 8.9 inch este perfect nefiind prea mic atunci cand iti doresti sa vizionezi video-uri si nici prea mare incat sa faca tableta greu de ”manevrat”.

Pe partea de soft trebuie sa mentionez ca Nexus 9 este prima tableta ce utilizeaza ca sistem de operare Android versiunea 5.0 Lollipop.
Pe partea de hardware, tableta impresioneaza prin procesorul NVIDIA Tegra K1 dual-core pe 64-bit, un procesor cu peformante incredibile! Ca sa va faceti o idee, intr-un test realizat de o publicatie americana, procesorul tabletei Nexus 9 a primit un punctaj de 1.903 pe un singur nucleu si 3.166 in functionarea multi-core, asta in conditiile in care Macbook Air a fost notat cu putin peste 2000 la acelasi test.
Asadar, procesorul duce ”in spate” foarte multe aplicatii deschise concomitent ajutat si de cei 2 GB de RAM. Nexus 9 este capabila sa ruleze orice joc sau aplicatie fluent si fara timpi de asteptare.

La capitolul autonomie trebuie spus ca, bateria tabletei rezista 9 ore si jumatate in modul de redare video, asadar este mult superioara altor modele. Bateria din dotare a lui Nexus 9 este una de 6700 mAh.

Review Tableta Nexus 9

Si cand vorbim de performantele foto-video, intalnim standarde destul de inalte. Camera din spate a tabletei, cea principala, are un senzor de 8 megapixeli, autofocus si poate filma la rezolutie maxima 1080p (FullHD). Camera este insotita si de un flash LED pentru poze sau filmare pe timp de noapte.
Camera secundara are senzorul de doar 1.3 megapixeli, insa chiar si asa poate face poze destul de calitative daca iluminarea este buna. Rezolutia maxima cu care poate filma camera frontala este de 720p (HD).

Display-ul montat pe Nexus noua este de tip IPS cu o rezolutie maxima de 2048 x 1536 pixeli, acesta reusind sa redea imagini foarte bune de claritate deosebita. Si de aceasta data comparatia cu Ipad este inevitabila, insa consider ca ecranul Retina de la iPad are concurenta serioasa!
Atunci cand vine vorba de display, iPad si Nexus sunt sensibil egale ca si performante, insa la capitolul audio Nexus 9 castiga de departe.

Tableta dispune de tehnologia HTC Boom Sound iar sunetul generat este de inalta calitate chiar si atunci cand volumul este ridicat la maximum. Numarul de decibeli este deasemenea destul de mare comparativ cu alte modele.

Memoria tabletei Nexus 9 nu este expendabila, asadar la achizitie se ia o decizie importanta. Exista varianta de 16 GB si 32 GB.

Review Tableta Nexus 9

La fel ca si in cazul memoriei, pe partea de comunicatie sunt deasemenea doua variante ale tabletei Nexus 9 si anume wi-fi only si 4G.
Versiunea 4G necesita o cartela nano SIM si are suport 3G deopotriva. Cealalta versiune se bazeaza doar pe placa wi-fi integrata si pe buetooth la partea de comunicatii.

Alte dotari ale tabletei Nexus 9 ce merita mentionate sunt NFC, accelerometru, senzorul de lumina ambientala, giroscopul si magnetometer.

Fiind un fan inrait Android, al produselor ce utilizeaza Android ca sistem de operare in dauna celor de la Apple, nu pot concluziona decat ca la o migratie mare a userilor de Ipad catre tableta Nexus 9.

PRO:

  • Procesor rapid
  • Android 5.0 Lollipop
  • Sunet stereo

CONTRA:

  • Fara slot card SD sau port HDMI

9 Total Score
SCOR TOTAL

Nota generala obtinuta de Tableta Nexus 9

Calitate / Pret
9
Performanta
9
Design
9
User Rating: Be the first one!
1 Comment
  1. Thank you, I have just been searching for info about this subject for a long time and yours is the greatest I’ve found out so far. However, what about the bottom line? Are you positive concerning the supply?

    Leave a reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    inTesTe.ro
    Logo